www.BeatMort.ro - [ La facultate... ] added : 04.11.2006

Crucea Rosie

 

 

    

     Cand eram si eu prin anul I in facultate aveam tot felul de iluzii prin cap
ca as putea pleca afara cu o bursa oferita de minunatul nostru Guvern...Un prieten care voia si el acelasi lucru s-a gandit sa mearga la Crucea Rosie, ca
de...activitatile astea extracurriculare da al naibii de bine pe acolo... Si am mers
cu el si am cules cateva impresii. Iata-le:
       Este un lucru bine cunoscut faptul ca Guvernul Romaniei, prin intermediul
laudabilului program "Burse Guvern", sprijina in vederea efectuarii studiilor
in strainatate tineri dotati, susceptibili de a se constitui in, citez,
"lideri performanti,surse de incredere si integritate". Intrucat ideea de a
avea un statut pecuniar privilegiat intr-o societate in care actualmente
sursele de incredere si integritate (in alt sens, ce-i drept) se vad
constranse a-si castiga cu greu painea (asta in cel mai bun caz, ca
majoritatea fac foamea), intrucat aceasta idee inflacareaza imaginatia
bunului meu prieten S., tanarul student s-a hotarat sa faca orice pentru a
ajunge la prestigioasa universitate din Bristol, Anglia. Cum parintii sai,
inocente victime ale “cinstei” si “integritatii” intr-o Romanie
postdecembrista cu multiple posibilitati, nu dispun de suma necesara
trimiterii odraslei lor la studii in Anglia, este imperioasa obtinerea unei
burse din partea Guvernului. Usor de zis, greu de facut.
       Pentru a avea o sansa cat mai mare de a obtine mult ravnita bursa, tanarul
(tanara) trebuie sa prezinte doua recomandari semnate de ilustre cadre
didactice si, in acelasi timp, doua eseuri scrise chiar de catre aplicant.
Dat fiind ca domnii din Guvern acorda o sporita pretuire activitatilor
extracurriculare intreprinse de candidat, S. s-a gandit ca ar fi oportun sa
se inscrie in Crucea Rosie, organizatie internationala de mare prestigiu,
despre care vom vorbi la momentul potrivit. Impins de imensa D.ta de a face
fapte bune, dar si de stringenta nevoie de a dobandi banii atat de importanti
in zilele noastre, fostul meu coleg s-a inscris in Crucea Rosie,
intrebandu-ma daca nu doresc si eu acest lucru. Mai mult din curiozitate, dar
si din D.ta de a observa mai bine populatia tanara a tarii, am acceptat si
iata-ma, intr-o dimineata ploioasa de sambata, impreuna cu prietenul meu in
fata filialei sectorului patru a Crucii Rosii.
       Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca pe sediul Crucii Rosii nici macar nu scria asa ceva, ci trona o pancarta prafuita si avand coloritul sters de
ani si de intemperiile naturii: "CASA DE CULTURA". Am mai bajbait putin prin
ploaia ce ma patrundea pana la oase prin umbrela gaurita si am descoperit o
anexa a "CASEI DE CULTURA" arborand tantosa firma "CRUCEA ROSIE ROMANA". Nedescurajati de aspectul darapanat al casei, am intrat. Am dat de o camera putin mai mare decat o sufragerie obisnuita de apartament, avand volumul ocupat aproape in intregime de o masa foarte lunga si cu numeroase scaune, impanzita de o puzderie de adolescenti care discutau pe un ton ridicat. Ne-am croit cu greu loc prin mica "multime" si am reusit sa ajungem la masa sefului filialei, un baiat pe nume I., zis si "Lolek". Am dat mana cu el si m-a
intrebat daca vreau sa fiu voluntar. La raspunsul meu afirmativ, a chemat-o
pe o fata numita L., care mi-a dat un formular de completat. Odata operatiun
 ea incheiata, am dobandit calitatea de membru si m-am asezat la masa la care se formasera deja mici conciliabule, discutand chestiunile minore de care erau capabile mintile lor adolescentine. Cum nu cunosteam pe nimeni, m-am asezat pe un scaun langa S. si am inceput sa studiez ordinea de zi, afisata deasupra mes ei lui Lolek. Dar nici nu am apucat sa citesc doua cuvinte si a trebuit sa parasim toti incaperea, intrand intr-o camera alaturata, obscura si cu un aer imbacsit, insa mai spatioasa, unde o voluntara experimentata urma sa ne tina un curs. Ne-am asezat in patru siruri de sapte sau opt oameni urmarind intocmai conturul patratului format de cei patru pereti ai camerei.Deoarece mi-am putut facil prefigura platitudinea cvasitotala ce stapanea acesti oameni, m-am asezat imediat langa usa, pentru a putea parasi mai rapid locul. Dupa cateva minute a aparut si voluntara experimentata ce urma sa tina cursul, pe numele sau O. si care, in afara de faptul ca era mai plinuta, as fi
  jurat ca e profesoara mea de engleza din semestrul al II-lea al clasei a XII-a.
Domnisoara ne-a instruit sa ne scriem prenumele pe bucatele de hartie pe care sa ni le lipim cu scotch pe piept, moment in care m-a apucat ciudatul sentiment  ca as fi la o intrunire a toxicomanilor anonimi. Acest sentiment a capatat si mai multa viata in momentul in care am fost invitati sa ne facem cate o scurta prezentare. "Sa incepem cu...tine", normal, doar eram primul de langa ea. Iau un aer jovial si ma ridic in picioare: "Ma numesc...", insa am fost intrerupt de un murmur dezaprobator si atentionat ca puteam sa stau pe scaun. "Ma numesc…, am nouasprezece ani si sunt student la o facultate oarecare. M-am inscris in Crucea Rosie pentru ca ma intereseaza activitatile prin care pot ajuta comunitatea din care fac parte." si toti au inceput sa aplaude. Nici acum nu stiu de ce.
      Tot timpul cat au tinut aceste prezentari nu mi-am putut stapani impulsul  dea-i privi pe membrii acestei filiale a Crucii Rosii. Nu am vazut decat figuri
sterse, persoane lipsite de gust, de o conditie intelectuala si culturala
indulgent spus modeste (dupa cum reiesea din prezentarile fiecaruia),
majoritatea elevi ai liceului "O.O.",  dar si studenti la diverse facultati
particulare sau liber-profesionisti. Am retinut, insa, in mod special,
figurile a patru indivizi: unul cam cat mine de inalt si cu vreo douazeci de
kilograme in plus, poreclit Shorty, Ovid, un tip de aproximativ doi metri,
student la chinetoterapie si mediocra sa prietena C., care se sarutau patimas
in fata tuturor, si Grecu’. Acesta era un barbat pe la vreo treizeci de ani,
slabanog, cu un slinos par lung si purtand haine uzate, care a refuzat
scaunul ce i se oferise, preferand sa stea in picioare (se va vedea mai
tarziu de ce).
       Dupa aceasta prima parte introductiva, a urmat un mic joc. S-au format cinci echipe a cate cinci oameni, iar fiecare echipa trebuia sa traga un bilet cu o anumita tema. Eu am picat in echipa numarul unu, alaturi de C., D., A. si S.,
zis "Balauru' ", iar tema noastra a fost realizarea unui reportaj despre
emblema Crucii Rosii. Aveam numai douazeci si cinci de minute de gandire, asa ca nu puteam sa pierdem vremea. Mi-am luat echipa si ne-am dus in camera in care intrasem la inceput, pentru a elabora o strategie. Cum mica lor sceneta ma interesa atat de putin, i-am lasat sa delibereze dupa bunul lor plac,
multumindu-ma sa-i privesc in tacere. Iata ce au produs junii voluntari:
intr-o comuna de la periferia Bucurestiului, si anume prelungirea Ghencea,
ploile abundente au inundat gospodaria unei sarmane si neajutorate batrane
care, in virtutea faptului ca un rau nu vine niciodata singur, a mai si cazut
in fantana din curte. S., reporter la FAVORIT FM, transmitea de la fata
 locului incercarile disperate ale echipei de salvare, formate din C. si A., de a o
scoate pe batranica D. din fantana. Mie imi revenea rolul decorativ de cameraman. Intrucat orice forma de manifestare artistica necesita efort prealabil, am cazut toti de acord ca ne-ar fi util sa repetam mica sceneta in curtea Casei de Cultura, avand ca unic spectator un caine vagabond ce misuna pe acolo cautand hrana si raspunzand agitatiei noastre cu un cascat extrem de sugestiv.
       ...Si au inceput repetitiile. Fiecare si-a luat locul in "dispozitiv" si am
trecut la treaba. S., cu o debordanta energie, arborand maiestuos umbrela
deasupra pletelor sale slinoase, a intrat in pielea reporterului, in timp ce
eu simulam miscarile si gesturile unui cameraman (folosind umbrela in pozitie
inchisa pe post de camera), iar Lolek ne asigura "ploaia", fluturand pe
fereastra dusul ruginit al Crucii Rosii: "Buna ziua,sunt de la FAVORIT FM si,
dupa cum vedeti, sunt inconjurat de ape. Ma aflu impreuna cu echipa in
prelungirea Ghencea, la marginea Bucurestiului, unde o baba a cazut in
fantana din curtea casei sale". Cu o indiferenta zeflemitoare, iau aerul ca
il corectez: "Nu baba, femeie in varsta, femeie in etate". Dar se pare ca
studentul la chinetoterapie (S. studiaza si el aceasta noua si moderna
disciplina) m-a auzit numai pe jumatate, caci a dat o replica naucitoare,
care mi-a paralizat orice putere de a mai spune ceva: "In etate? Nu, nu e in
etate, e in fantana." In timpul acestui comic intermezzo, Lolek a gasit cu cale sa roteasca dusul (cu apa rece, de altfel) prin toata curtea, stropindu-ne putin pe pantofi. Nu stiu de ce eram singurul care nu gasea intamplarea amuzanta.
       In scurt timp am reinceput exersarea scenetei.Am luat-o de la capat, S.
spunand tot "baba" (ceea ce avea sa se intample si in "concurs"). Dupa
replica aceasta introductiva, atentia echipajului de la FAVORIT FM trebuia sa
se indrepte asupra sarmanei femei, pe care se luptau eroic sa o scoata din
fantana C. si A.. "Iata, se pare ca la fata locului au sosit si pompierii,
ah, cred ca ma insel, este Salvarea!", spuse S.. Iar C., indignata la culme,
a lasat-o de izbeliste pe batrana din fantana, raspunzand pe un ton nervos:
"Dar noi NU suntem de la Salvare, noi suntem Crucea Rosie!!". Si aici incepea
o lunga si plictisitoare poveste, potrivit careia, cica, emblema Crucii Rosii
ar fi uzurpata de oricine altcineva care arboreaza ca sigla crucea, ca
insemnul Crucii Rosii a fost inadins ales pentru a putea fi usor improvizat
pe timp de razboi, ca simbolul organizatiei este, de fapt, reflexul steagului
elvetian, ceea ce arata neutralitatea acesteia si alte chestii neroade.
Partea   super-fun (ca sa reproduc exact exprimarea ezoterica a Anei) era momentul in care "baba" D., uitand cu desavarsire ca se afla in fantana, se ridica bine mersi pentru a raspunde la mobil, scuzandu-se cu sfiala si gratie: "Ma suna niamurili", fara sa se mai intoarca in aceasta anticamera a infernului. Reporterul S. trebuia sa mai ingaime cateva fraze tampe de incheiere, iar apoi totul se sfarsea. Nu e de mirare ca prestatia noastra a fost cea mai putin apreciata dintre toate. 
       La aceasta trebuie adaugat faptul ca i-am enervat la culme pe toti din cauza faptului ca am fost singurii care si-au facut mica "reprezentatie" in aer
liber. Ca dupa fiecare simulacru de sceneta, 15 minute erau rezervate
comentariilor si eventualelor intrebari, sub indrumarea Oanei. Si aici au
inceput a fi debitate cu o viteza alarmanta ineptii memorabile: "Emblema
Crucii Rosii are rol indicativ pe timp de pace si protector pe timp de
razboi. (...) A fi membru al acestei organizatii este un privilegiu, si nu un
drept. Trebuie sa stiti ca majoritatea celor pe care ii vedeti pe strada
purtand tricouri si insigne ale Crucii Rosii nu sunt membri ai acesteia si
comit in consecinta un abuz! Acelasi lucru se poate spune chiar si despre
Salvare, ca sa nu mai vorbesc de parasutele alea dezbracate care apar
zambitoare pe sticlele de spirt, afisand pe boneta sigla respectabilei
noastre institutii, careia i se aduce astfel un afront!". Aplauze furibunde
ale multimii. Am cascat indiferent, blestemand clipa in care am facut regretabila alegere de a veni aici.
       Atentia mi-a fost subit atrasa in momentul in care discutia s-a indreptat
catre principiile Crucii Rosii. O. si-a inceput emfatic discursul: "Crucea
Rosie este o organizatie non-guvernamentala si non-profit, care actioneaza
respectand cu strictete urmatoarele principii: neutralitate, impartialitate,
intransigenta, promptitudine,nediscriminare, indiferent pe ce criterii,
respect si moralitate! La Crucea Rosie am sustinut dintotdeauna libertartea
de exprimare, de opinie si de optiune, doctrina democratica fiind temelia
societatii noastre si ratiunea ei de a fi!" O pilda de neasemuita democratie
de care toti fura puternic impresionati. "Lidera" noastra a continuat:
"Sunteti voluntari si trebuie sa faceti cinste acestei institutii, actionand
numai in virtutea principiilor ei!  Sa fiti intotdeauna mandri ca purtati
insemnele Crucii Rosii (cum aveam sa aflu indata, ti se dau insigne, tricouri
si sepci, dar si echipamente de "interventie" - cizme de cauciuc sau salopete
impermeabile) si sa nu uitati niciodata ca sunteti voluntari, adica sa nu cedati ispitei de a primi vreo recompensa materiala pentru ceea ce faceti! Tot ceea ce faceti este dintr-un pur si nobil sentiment al umanitatii! Si acum, sa vedem daca ati inteles principiile Crucii Rosii! Sa vorbeasca cineva despre neutralitate!" Un individ blond, imbracat in geaca de motociclist, asupra caruia propaganda imbecilizatoare din Romania postdecembrista a repurtat un succes neasteptat, a luat cuvantul: "Crucea Rosie se caracterizeaza prin neutralitate, deoarece nu ia partea nici unui partid politic!". O. l-a corectat, insa: "Nu! Neutralitate inseamna ca nu ne implicam in conflicte, de orice natura ar fi acestea! Dar imi pare bine ca ai adus aminte de partidele politice. Intr-adevar, niciodata nu o sa afisam, de exemplu, sigla PSD-ului!" Aici mi-am permis un comentariu, doar in gand, ce-i drept: "...fiindca o afisam pe a PD-ului! (mi s-a parut izbitoare asemanarea dintre portocaliul salopetelor   lor de cauciuc si acela arborat de sigla Aliantei pentru, citez, <<DREPTATE  SI ADEVAR>>) ". Si, in continuare, O. a tinut un speech caracterizat printr-un manierism degradant, pe alocuri aplaudat intempestiv de idiotii prezenti la fata locului, dezbaterea nefiind mai mult decat un monolog anodin. Dar culmea a fost atinsa abia cand cineva a adus vorba despre discriminare si libertate; inflacarata, O. a inceput: "In Crucea Rosie acceptam pe oricine, indiferent de rasa, sex, religie, etnie, optiune politica", iar eu o intrerup: "...orientare sexuala". "Da, da, adevarat!", s-a grabit ea sa adauge. Atat i-a trebuit lui Grecu’ (acelasi personaj din actiunea incipienta): "Adica pot sa merg cu prietenul meu, care este si el voluntar, la sinistrati, majoritatea batrani si piosi, cu multe prejudecati, sa le scot apa din case cu motopompa si sa declar ca ii ajut cu draga inima, chiar daca ei poate nu vad cu ochi buni optiunea mea, fara sa arunce in mine cu pietre? Pot sa merg de mana   cu iubitul meu la cantina saracilor, sa impart supa calda nevoiasilor, in timp ce strig cu el la unison: <<Sunt gay si sunt mandru de asta! Si, cum Crucea Rosie ne accepta fara exceptie, va invit sa serviti aceasta supa facuta cu propriile mele maini!>>?". La raspunsul afirmativ al Oanei, S. a izbucnit intr-un ras sacadat. Dar experimentata voluntara nu a ingaduit carcotelile in jurul ei, caci a adaugat imediat: "Luati exemplu de la Grecu’! Asadar, daca vedeti pe strada un accident in care sunt implicati un prieten de-al vostru, care scapa cu cateva zgarieturi usoare, si un adept homo al lui Bivolaru, grav ranit, la care va repeziti sa il salvati?". Cateva voci repetau, in transa: "pe ala cu Bivolaru!". Cap aveti, minte ce va mai trebuie?
       Dupa cateva secunde de tacere, blondul de care vorbeam mai devreme a inceput o tirada penibila: "Toti cei ce incalca regulile si principiile organizatiei,
Crucea Rosie, dar si pe cele ale disciplinei si moralitatii, vor fi pe viata
exclusi din randul voluntarilor!" Ma gandeam sa intervin, caci lectiile lor
de "moralitate" imi repugna! Vreti sa vorbim de moralitate la Crucea Rosie?
Intr-adevar, subtilizarea diverselor obiecte din casele sinistratilor in timp
ce se scoate apa din ele este, fara doar si poate, morala, "distribuirea
gratuita" (cine e prost sa creada, ca le vand mai scump ca la orice farmacie)
de prezervative expirate in caminele studentesti, de o moralitate
desavarsita, excursiile "de odihna si cultura" cu oamenii in varsta, devenite
balciuri de racolare de prospecte cu care alde Grecu’ isi face de cap in
toaleta vreunui muzeu, in timp ce batranii isi cara singuri bagajele la
coborarea din autocar si platesc cu bani grei biletele de intrare "gratuite",
mustesc de moralitate!
       Reintrati in incinta Casei de Cultura, am fost martorii unei solicitari
penibile: Shorty, unul din idiotii fruntasi de acolo, facea urmatorul anunt:
"Saptamana viitoare va incepe programul de distribuire de 50.000 de
prezervative in campusurile universitare. Vreau sa stiu cati dintre voi
sunteti dispusi sa mergeti sa impartiti <<gume>> si sa instruiti studentii
asupra modului de utilizare." Grupul de voluntari abia isi putea reprima
hohotul ce a pornit parca simultan din pieptul fiecaruia. Dar Shorty a
observat instantaneu si ne-a pedepsit, intrebandu-ne batjocoritor: "Ce, nu
stiti ce e ala un prezervativ? Nu-i nimic, o sa aflati mai incolo." Viitorul
mare chinetoterapeut nu s-a lasat mai prejos (S.): "Vrem sa stim acum!" Eu ii
soptesc lui S., in gluma: "Stii, faceau din ele baloane si le dadeau copiilor
la McDonald's!", iar Shorty a dat explicatia finala: "Prezervativele sunt
obiectele folosite pentru a imbraca picioarele cainilor si pisicilor cand
stapanii isi scot a  nimalele la plimbare". Toata lumea a izbucnit intr-un ras ce vadea o prostie ubicua si peremptorie. Chinetoterapeutul m-a intrebat: "Hey! Tu si Seba veniti? O sa fie FUN! Daca va e rusine, o sa va dam cagule. Haideti, ce mai asteptati?" Eu m-am multumit sa schitez un zambet, in timp ce S., parca rupt complet de realitate, imi spunea: "Stii, cand o sa fiu mare, o sa imi fac operatie estetica sa imi scurtez degetul mare de la picior, ca sa nu se mai rupa cusatura la adidasi! Astfel, o sa imi cumpar o pereche de adidasi cu opt sute de mii si o sa ma tina cinci ani!"  Evident, am raspuns: "Putin probabil sa vin." Dar idiotul de Shorty, vrand probabil sa ma umileasca (ma luase la ochi de la inceput, probabil pentru ca sunt student la stat in timp ce el canta la muzicuta pe coclauri alaturi de "intelectuali de elita", gen Balauru' sau Lolek), a tinut cu orice pret sa imi dea definitia anticonceptionalului confectionat din latex: "Domnu' student ..., ca tot ziceai mai adineauri ca il citesti pe Proust, stii cand se foloseste prezervativul? Cand faci caytela!" Aici nu mi-am mai putut stapani rasul, deoarece acest dobitoc ignorant cu pretentii de eruditie literara gresise flagrant citatul; M.Proust metaforizeaza actul posesiunii carnale prin expresia "a face cathleya".
       Deja trecusera doua ore si jumatate de cand eram la Crucea Rosie si eram
macinat de regrete ca nu puteam sa o sterg mai repede. Deodata, mi-a venit
ideea salvatoare: sa invoc o programare la medic! Simplu si eficient! Dar,
cand am fost intrebat de ce anume afectiune sufar, am avut oarece probleme;
in cele din urma, pe un ton ferm si autoritar, am declamat ca trebuie sa mi
se verifice operatia de la clavicord*. Toti au fost de acord ca era ceva
foarte grav si mi-au fagaduit ca voi fi lasat sa plec in cateva minute, dupa
ce se va fi stabilit planul urmatoarei sedinte a grupului.
       De plictiseala, incepusem sa numar mieluseii aceia care sar peste garduri pe care si-i imagineaza copilasii noaptea in tentativa de a adormi. Si atunci,
intocmai cum orice furtuna este precedata de o liniste mormantala, in holul
care despartea camera Casei de Cultura in care ne adunasem noi de o alta
camera, am vazut o fetiscana pe la vreo optsprezece-nouasprezece ani, blonda,
inalta, frumoasa ca Olympia lui Manet, cu cele mai lungi si mai frumoase
picioare din cate mi-au fost date spre a-mi delecta analizatorii vizuali in
toata existenta mea, invesmantata numai intr-un tricou mulat si pantalonasi
scurti, scurti, scurti... Intr-un fel, tipa imi amintea de ASE. Ŕ propos de
reputata academie... Fascinant e ASE-ul asta... Ceea ce ma impresioneaza cel
mai puternic este faptul ca ma simt ca intr-un hipermarket gen 'Carrefour'.
Avem de toate pentru toti... gagici pe care le vom vedea in Touaregi si in
Cayenne-uri peste numai cateva luni; altele care vor popula ziarele cu anu
 nturi de genul "Ofer companie intima domnilor generosi" s.a.m.d. Este clar ca nu ai cum sa te plictisesti; blonde, brunete, mai mult sau mai putin imbracate, aratand mai bine sau mai putin bine, nici nu prea mai are importanta! ASE-ul e un aspirator de fetite mai ceva decat deja celebrul, aproape miticul MALL bucurestean. Te uiti si nu poti sa te saturi sa admiri "pipitele", care mai de care mai... asa; meniul include tipese pentru toate buzunarele; avem si potentiale fotomodele, ce vor fi in cel mai scurt timp (daca nu cumva sunt deja) intretinutele unor indivizi ce au conturi cu multe zerouri in coada (inclusiv in ceea ce se numeste lei grei). Tipa din hol - dotata cat cuprinde; nu este mai putin adevarat ca se poate usor citi pe fata ei ca este, ca sa ma exprim asa, intr-un limbaj demn de un tip cultivat, libertina. Si, zau!, zici ca esti la un fel de parada a modei sexy - pantalonasi nu mini, nu mili, nici macar micro, ci direct nano, bluzita mult deasupra buricului din   care doi sani de ti-e mai mare dragul sa-i privesti se ciocnesc lasciv (si... ostentativ!) in tentativa lor disperata de a iesi la lumina! Da, domnule, asa mai merge! La vederea junei, Shorty a oftat prelung, iar S. m-a intrebat ce s-ar putea intampla dincolo. Cum i-am raspuns ca nu stiu, a intervenit salutar viitorul chinetoterapeut: "A, nu stiai? Dincolo au loc niste cursuri de <<dans>>."

         In sfarsit, dupa mai bine de trei ore petrecute la Crucea Rosie, am parasit
impreuna cu S. anexa Casei de Cultura in graba. Pe drum insa, prietenul meu
a avut o revelatie si a m-a intrebat extatic: "Bai, tu ai vazut ca Grecu’
era singurul care nu a vrut sa stea pe scaun?"


NOTA: *clavicord = vechi instrument muzical, considerat stramosul pianului din
zilele noastre.

 

 Text by :  nefericitu'

Facultate:
Oras:
Anul: 6